Proiectul internațional Erasmus+ VHealthLab a primit oficial statutul de „Good Practice” (Exemplu de bune practici) din partea Comisiei Europene. Această distincție de prestigiu reprezintă o validare directă a succesului unei inițiative educaționale complexe, în cadrul căreia Ascendia a avut o contribuție tehnologică majoră, prin furnizarea platformei de management al învățării, CoffeeLMS, și prin dezvoltarea de laboratoare virtuale interactive realizate cu ajutorul platformei LIVRESQ.
Desemnarea proiectului ca model de excelență la nivel executiv european confirmă capacitatea echipei Ascendia de a livra soluții software scalabile, stabile și cu utilitate critică în spațiul public și universitar internațional.
Coordonarea științifică a proiectului este asigurată de Universitatea din Nicosia. Rezultat al colaborării în cadrul proiectului a Universității din Nicosia, a Universității Aristotel din Salonic, a Universității din Santiago de Compostela, a Ministerului Educației, Culturii, Sportului și Tineretului din Cipru și a Ascendia S.A., VHealthLab reprezintă un pas înainte în valorificarea tehnologiei pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale. Felicităm pe această cale toate instituțiile din consorțiu și le mulțumim partenerilor noștri pentru profesionalismul și colaborarea exemplară care au asigurat buna desfășurare a proiectului.
Tehnologia e-learning în slujba educației STEM și MedTech
VHealthLab (Sistem de Laboratoare Virtuale cu Acces Deschis pentru predarea disciplinelor STEM: Biologie și Științe ale Sănătății) s-a concentrat pe crearea unui mediu digital avansat care să permită studenților și cercetătorilor accesul la simulări practice de înaltă fidelitate.
Contribuția Ascendia a vizat două componente esențiale:
- Arhitectura LMS (Learning Management System): Infrastructura stabilă, CofeeLMS, care a permis managementul utilizatorilor, monitorizarea progresului și stocarea securizată a datelor educaționale, esențială pentru standardele de audit și conformitate cerute de programele Uniunii Europene.
- Laboratoarele virtuale interactive (dezvoltate în LIVRESQ): Module de învățare capabile să simuleze experimente complexe din zona științelor medicale și biologice. Flexibilitatea instrumentului de autorat LIVRESQ a permis crearea de conținut educațional interactiv avansat, fără a fi necesare cunoștințe de programare, facilitând interoperabilitatea nativă a resurselor.
Validarea modelului GovTech și consolidarea resurselor OER
Din punct de vedere strategic, succesul proiectului VHealthLab bifează mai multe obiective de business pe care Ascendia le urmărește pe termen lung:
- Proiectul demonstrează utilitatea critică a soluțiilor noastre în modernizarea instituțiilor publice și a sistemelor de învățat guvernamentale. Tehnologia e-learning devine dintr-un simplu suport, o infrastructură digitală de bază în domenii ultraspecializate, precum cel medical.
- Laboratoarele virtuale create oferă acces deschis (open access), susținând democratizarea educației de calitate prin resurse digitale sigure, libere de bariere tehnologice sau financiare.
- Rezultatele, studiile de caz și bunele practici derivate din acest proiect vor fi diseminate pe platformele de specialitate ale companiei, un pilon important pentru comunitatea de specialiști EdTech din România.
Eficiența echipei, motorul performanței europene
Această reușită aparține în mod direct specialiștilor din echipa Ascendia, a căror expertiză în design instrucțional, arhitectură software și management de proiect a asigurat derularea impecabilă a indicatorilor din programul Erasmus+. Rezultatul obținut reconfirmă valoarea modelului nostru de business, axat pe dezvoltarea de produse proprietare românești capabile să seteze standarde de calitate pe piețele internaționale înalt competitive.
Tehnologia implementată în proiectul VHealthLab rămâne un studiu de caz de referință pentru modul în care digitalizarea corect guvernată poate transforma procesul de predare și învățare în universitățile europene.